FAIL (the browser should render some flash content, not this).
Accident de muncă în Craiova

11.03.2010

 

Un angajat al unei societăţi comerciale din Craiova a murit, în această după-amiază, după ce un coleg a răsturnat peste doi metri cubi de material de construcţii în interiorul unui buncăr pe care bărbatul îl curăţa.

 

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au fost sesizaţi în jurul orei 17:15, că la staţia de betoane a societăţii MitLiv din Craiova a avut loc un accident de muncă, potrivit Mediafax.

 

Potrivit directorului coordonator al ITM Dolj, Cătălin Mohora, Costel Burcă în vârstă de 41 de ani, angajat al societăţii de patru ani, a coborât în interiorul unui buncăr de alimentare cu intenţia de a-l curăţa. La un moment dat, un coleg de-al său a descărcat în interiorul buncărului 2,2 metri cubi de material de construcţii, fără să observe că acolo se afla bărbatul.

 

Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului.

 

"O echipă se află la faţa locului şi desfăşoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat accidentul. Acolo o să ajungă şi un procuror", a afirmat directorul coordonator al ITM Dolj, Cătălin Mohora.

 

sursa: Evenimentul Zilei www.evz.ro

 
Accident de muncă în Tulcea: un bărbat a fost rănit grav într-o explozie
  02.11.2011 Un muncitor a fost grav rănit într-o explozie produsă, miercuri, la o autobază...
Scandal la o firmă din Argeş după ce o angajată a murit strivită de un motostivuitor
15.09.2011 Zeci de angajaţi ai unei firme din Piteşti au declanşat un protest spontan joi,...
Incendiu violent într-un imobil din Capitală
15.09.2011 Patru apartamente dintr-un bloc de pe Şoseaua Ştefan cel Mare au fost cuprinse de un...