| Un angajat al uzinei Dacia a murit într-un accident de muncă |
|
There are no translations available. 15.06.2010
Un operator din cadrul secţiei maşini-unelte a uzinei de automobile Dacia-Renault şi-a pierdut viaţa, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui accident de muncă. Cazul este cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeş şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Accidentul de muncă a avut loc în secţia maşini-unelte, când un angajat în vârstă de 41 de ani efectua o intervenţie asupra unui echipament al robotului de măsurare arbori-cotiţi, potrivit reprezentanţilor ITM Argeş.
Colegii operatorului Jean Dragomir au sesizat imediat ambulanţa din cadrul uzinei Dacia, însă, pe drumul spre spital, angajatul în vârstă de 41 de ani a decedat. "A fost deschisă o anchetă, pentru că este fără doar şi poate vorba de un accident de muncă. În cazul de faţă se fac cercetări şi de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti", a declarat Ciprian Berevoianu, director general adjunct al ITM Argeş. Reprezentanţii ITM urmează să stabilească de ce operatorul a intrat în perimetrul robotului abia după ce vor viziona înregistrările camerelor video din secţie. Operatorul care şi-a pierdut viaţa era căsătorit şi avea un copil. Sursa: Realitatea.net |



