FAIL (the browser should render some flash content, not this).
Concediul medical, verificat cu poliţia
There are no translations available.

Colegiul Medicilor vrea o reglementare strictă în acest sens

 

12.03.2010

 

Ministerul Sănătăţii propune modificarea sistemului de acordare a concediilor medicale.

 

Este vorba despre introducerea unor mijloace de verificare a modului de acordare a concediilor dar şi dublarea cuantumului amenzilor pentru eliberarea certificatelor de concediu ilegale.

 

Proiectul de act normativ propus de Ministerul Sanatatii prevede, in premiera, măsuri care dau posibilitatea autorităţilor să verifice dacă persoana care a solicitat concediul medical necesită, într-adevăr, îngrijiri medicale. Adica cei de la casa de asigurări de sănătate si cei de la politie pot să verifice dacă pacientul tratat în regim ambulatoriu se află, bolnav, la domiciliu în orele în care nu se află la spital. Masura pe care o are in vedere ministerul este nu este vazuta cu ochi buni de Colegiul Medicilor.

 

Presedintele Colegiului, Vasile Astărăstoae spune la Realitatea FM ca prezenta fortelor de ordine la controalele efectuate trebuie sa fie clar reglementata. Mai mult, proiectul de act normativ poate fi interpretat ca o reactie a numarul mare de pensionari pe caz de boala, a adaugat Astarastoe.

 

Vasile Astarastoae mai spune ca cei din conducerea Colegiului nu-i pot sanctiona disciplinar pe medicii care acorda ilegal concedii medicale.

 

sursa: FM Realitatea.net

 
Accident de munca mortal: Doi muncitori din Constanţa, prinşi sub un mal de pământ. Unul dintre ei a murit
There are no translations available.17.05.2012   Doi bărbaţi care lucrau la săparea fundaţiei...
Un mecanic se zbate între viaţă şi moarte, după ce maşina ridicată cu cricul a căzut peste el
There are no translations available.19 aprilie 2012   Accidentul de muncă s-a petrecut joi...
Explozie la Rafinaria Brazi: Sase persoane au fost ranite
There are no translations available.09.04.2012   In cursul zilei de vineri a avut loc o explozie...